Călătorie spre mine însămi [ePub]

by Ileana Mălăncioiu

Ileana Mălăncioiu, poet, eseist, publicist, născut la data de 23 ianuarie 1940 în Godeni, Argeş. Liceul absolvit la Câmpulung Muscel, bacalaureatul în 1957. A absolvit Facultatea de Filosofie a Universităţii Bucureşti în 1968, cu lucrarea Locul filosofiei culturii în sistemul lui Lucian Blaga. Doctor în filosofie în 1977, cu teza Vina tragică (Tragicii Greci, Shakespeare, Dostoievski, Kafka). Din 1980 devine redactor la revista Viaţa românească. A debutat cu versuri în Luceafărul, în 1965. Lucrează, înainte de 1989, la Televiziunea Română, la revista Argeş, la Studiourile Animafilm şi la revista literară Viaţa românească (de unde demisionează la 31 martie 1988 din pricina acutizării cenzurii, inclusiv asupra scrierilor lui Constantin Noica). După 1989 lucrează la revista social-politică 22, la Editura Litera (redactor-şef) şi la săptămânalul România literară. Din 2013 devine membru-corespondent al Academiei Române.
Cărţi de poezie:
Pasărea tăiată (1967); Către Ieronim (Unto Hieronymus), Editura Albatros, 1970; Inima reginei (The Queen's Heart), Editura Eminescu, 1971; Poezii (Poems), Editura Cartea Românească, 1973; Crini pentru domnişoara mireasă (Lilies for Her Ladyship the Bride), Editura Cartea Românească, 1973 (Premiul Academiei); Ardere de tot (Burnt Offering), Editura Cartea Românească, 1976; Peste zona interzisă (Across the Forbidden Zone), Editura Cartea Românească, 1979 (Premiul Uniunii Scriitorilor); Cele mai frumoase poezii (The Most Beautiful Poems), Editura Albatros, 1980; Sora mea de dincolo (My Sister Beyond), Editura Cartea Românească, 1980; Linia vieţii (The Line of Life), Editura Cartea Românească, 1982 (Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti); Peste zona interzisă/ A travers la zone interdite, Editura Eminescu, 1984 (antologie bilingvă franceză-română cu o prefaţă de Eugen Negrici); Urcarea muntelui (The Climbing of the Mountain), Editura Albatros, 1985 (Premiul Uniunii Scriitorilor); Peste zona interzisă / Across the Forbidden Zone, Editura Eminescu, 1985 (antologie bilingvă în traducerea engleză a lui Dan Duţescu şi cu o prefaţă de Valeriu Cristea); Urcarea muntelui, Editura Litera, 1992 (ediţia a II-a, necenzurată şi adăugită); Ardere de tot (antologie), Editura Eminescu (seria „Poeţi români contemporani”), 1992 (antologie şi versuri inedite); Skärseldsberget, Hypatia, Stockholm, 1995 (versuri traduse în limba suedeză); Poezii, Editura Vitruviu, Bucureşti, 1996 (antologie şi versuri inedite); Linia vieţii (antologie), Editura Polirom, 1999 (antologie din toate volumele şi versuri inedite, cu o prefaţă de Nicolae Manolescu)

Eseuri:
Vina tragică, Tragicii Greci, Shakespeare, Dostoievski, Kafka, Editura Cartea Românească, 1978; Călătorie spre mine însămi, Editura Cartea Românească, 1987; Crimă şi moralitate (eseuri politice), Editura Litera, 1993; Cronica melancoliei, Editura Enciclopedică, 1998 (Premiul Salonului de Carte de la Cluj); A vorbi într-un pustiu, Editura Polirom, 2002; Recursul la memorie. Convorbiri cu Daniel Cristea-Enache, Editura Polirom, 2003; Crimă şi moralitate. Eseuri şi publicistică, Editura Polirom, 2006

24.11.2012

Download

FormatSourceLink
EPUBZippyShare
PDFRapidShare
TXTUploadCare
PDFFile-Upload
FB2FileStack
Back to Top